• Voința Națională

În 2021 s-au întâmplat multe lucruri grave care au determinat creșterea facturilor

Violeta Alexandru, deputat Forța Dreptei

În 2021 s-au întâmplat multe lucruri grave care au determinat creșterea facturilor la energie și gaze: producătorii de energie/gaze au mărit prețurile (când puteau să evite) urmând creșteri în lanț. Ministerul Energiei a pierdut un an ignorând în continuare exploatarea resurselor naturale existente ale României, Gazpromul (rușii) ajungând, în România, de la 10% în 2019 la o cotă de piață de peste 30%.


Am primit mesajele voastre în legătură cu măririle de facturi la gaze și energie. Unii dintre dvs. mi-ați trimis și facturi. Problema e de o gravitate extraordinară și se vede cu ochiul liber. Suntem în mijlocul unui dezastru. Cu cât stăm la Ministerul Energiei cu Popescu, cu atât ne apropiem de prăpastie. Cred că am fost prima care a spus acest lucru anul trecut de la tribuna Parlamentului încă din septembrie 2021.


Nu furnizorii sunt problema (nu sunt principala problemă), așa cum încearcă Ministrul Energiei, Popescu, să spună, ci problema a plecat de la producători – companii românești cu acționar Ministerul Energiei/statul. Se vedea de anul trecut – Ministrul Energiei mi-a recunoscut în Comisia de Muncă faptul că a văzut din vara lui 2021 că vine o mare creștere în facturile oamenilor. Nici nu era greu; de exemplu, pentru factura la energie, certificatele verzi care influențează, în parte, prețul la consumator au fost cumpărate de către CE Oltenia, târziu, la preț dublu față de când ar fi trebuit să le cumpere, așa că efectul imediat a fost că CEO a scumpit energia cu efecte în lanț. Imediat, au scumpit și celelalte companii producătoare. De exemplu, Nuclearelectrica (ai cărei șefi - scrie foarte bine G4media - pleacă acum la instruire pe un contract de consultanță pentru că au făcut oamenii profit) a ridicat și ea prețul. Imediat și Hidroelectrica. De ce, întreb și eu? S-a scumpit apa?


Voi cere Camerei Deputaților să îmi permită să fac parte din Comisia aceasta de anchetă pentru creșterea facturilor, pe care, culmea ipocriziei, au înființat-o PSD și PNL în toamna anului trecut. Ați auzit ceva de ea dacă tot s-a format? 15 parlamentari: 5 de la PSD, 4 PNL, 3 USR, 1 AUR, 1 UDMR și 1 Minorități. Conduce PSD (Daniel Zamfir, un fost liberal trecut pe la ALDE și recuperat de PSD) și PNL (G. Știrbu). Să vedem dacă mă acceptă. Toți cei care au avut un rol în ceea ce se întâmplă trebuie să fie audiați. În alte țări, parlamentele joacă un rol serios într-un asemenea moment.


Mă și mir că furnizorii (care nu sunt perfecți, foarte bine fac autoritățile că îi verifică și pe ei) își lasă reputația terfelită de Ministrul Energiei care sugerează că ei reprezintă principala cauză a scumpirii facturilor. E problema dânșilor dacă acceptă acest lucru cu mentalitatea că nu trebuie să se pună rău cu politicienii. De aceea suntem unde suntem, pentru că nu avem curaj.


Problemele se vor acutiza în lunile următoare. Acum am primit facturile pe anul trecut. Îmi scriu oamenii, mulți pensionari dar și familii cu venituri mici, oameni îngroziți în așteptarea facturilor din lunile următoare. Unele întrebări sunt de bun simț: când a decis PSD cu PNL creșterea cu 10% a pensiilor pe 2021, au fost atât de cinici încât (știind ce prețuri vin) să facă această creștere cât să nu mai aibă nicio valoare? Știau de când au făcut programul de guvernare, și PSD și PNL ce urma să se întâmple. Când au decis să dea un ajutor (doar pe o lună, deși iarnă va fi și în februarie) pensionarilor cu pensii mici, practic s-au întors cu spatele la familiile monoparentale și chiar la cele în care ambii părți câștigă puțin? Cât populism. Cât de grav este pentru România să încapă pe mâna unor grupuri de interese pentru care principala activitate este rotunjirea profiturilor pe spinarea românilor.


Sunt pentru companii producătoare românești puternice dar corecte. Își fac rău singure ascultând, cu obediență, politicienii sau purtând de grija anumitor interese. Mai devreme sau mai târziu, tot ceea ce nu este în regulă, se vede.”

#prinnoiinsine