top of page
  • Voința DOBROGEI

În doar 11 zile din acest Nou An, peste 111.000 de kg de deșeuri

♻️ Bogdan Bola deputat Forța Dreptei - În urma verificărilor făcute acum câteva ore în Portul #Constanța, echipele de control ale Gărzii de Mediu și Poliției de Frontieră au constatat că în trei containere se aflau 76.789 kg cu îmbrăcăminte prezentând un grad avansat de uzură, nefiind supusă procesului de curățare, dezinfecție şi dezinsecție.

au fost descoperite și blocate de a intra în țară DOAR prin portul de la Malul Mării.


Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului au stabilit că acestea sunt, în fapt, deșeuri inutilizabile și nu pot fi puse în vânzare în România, iar întreaga cantitate urmează a fi returnată către expeditor. Din păcate, așa cum spuneam și ieri, legislația prevede pentru reprezentanții firmei din România, care urma să primească aceste deșeuri, pușcărie SAU amendă.


Folosirea sintagmei de "bunuri second hand" pentru a masca operațiunile de aducere a deșeurilor în România este una foarte des întâlnită. Însă, nici până acum, Ministerul Mediului nu a adoptat un nomenclator al produselor susceptibile a fi deșeuri. Adică să stabilească în mod clar, cu elemente de identificare, ce este deșeu și ce este bun second hand.


Tocmai de aceea, în inițiativa mea și a colegilor de la Forța Dreptei pe care am depus-o în decembrie, am solicitat în mod expres Ministerului Mediului ca "în termen de 15 zile de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, va adopta prin ordin de ministru nomenclatorul produselor susceptibile a fi deșeuri.” Adică ceva ce trebuia făcut de foarte mult timp!!


Totodată, pentru a descuraja tot mai mult astfel de infracțiuni de mediu, care afectează direct viața noastră, a tuturor, am solicitat și introducerea la art. 97 din Legea 195/2005 privind protecția mediului a două noi alineate:


(6) Veniturile realizate de operatorul economic pe perioada în care a funcționat fără deținerea autorizațiilor de mediu corespunzătoare se confiscă, acest fapt urmând a fi consemnat în procesul-verbal emis de comisarii Gărzii Naționale de Mediu și măsura va fi dusă la îndeplinire de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, actul emis în aceste condiții fiind titlu executoriu.


(7) În urma constatării unor abateri repetate de la legislația privind protectia mediului, odată cu aplicarea sanctiunii contraventionale a amenzii, se va putea dispune suspendarea sau chiar anularea autorizațiilor deținute, după cum urmează:

dacă o persoană juridică săvârșește două fapte care contravin legislației de mediu într-un interval de 6 luni de la constatarea primei abateri, autorizația de mediu va fi suspendată pe o perioadă de 3 luni;

dacă o persoană juridică săvârșește mai mult de trei fapte care contravin legislației de mediu într-un interval de 12 luni de la constatarea primei abateri, autorizațiile de mediu vor fi anulate;


Sursa video: Poliţia de Frontieră Română

bottom of page