• Voința Națională

Constantin (Dinu) I. C. Bratianu


Constantin (Dinu) I. C. Bratianu a vazut lumina zilei la 13 ianuarie 1866, al doilea fiu al Piei si al lui Ion C. Bratianu, al patrulea insa in ordinea varstei dupa cele doua surori, Florica, decedata la frageda varsta de 3 ani, Sabina si fratele sau Ionel, a avut privilegiul sa traiasca cel mai mult, comparativ cu Ionel si Vintila, plecati din aceasta lume la numai 63 de ani, fiecare, destul de prematur insa. Constantin (Dinu) I. C. Bratianu s-a dovedit cel mai longeviv dintre fratii sai, reusind sa treaca pragul celor opt decenii si, mai mult ca sigur, depasea cei 84 de ani de viata daca brutalitatea regimului comunist din Romania si a instrumentului sau credincios, Securitatea, nu ar fi contribuit decisiv la curmarea vietii sale in sinistra inchisoare de la Sighet unde au murit nevinovati, fara judecata, oameni de seama ai lumii politice, stiintifice si culturale romanesti. Fata de Ionel si Vintila, Constantin (Dinu) I. C. Bratianu nu este indeajuns de cunoscut opiniei publice din tara noastra, cercurilor largi de cetateni , intrucat pana in 1927 cand a incetat din viata, Ionel Bratianu a fost figura politica centrala a vietii postbelice romanesti, pe de o parte, iar pe de alta parte, timp de 13 ani, de la instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1938) si pana la instalarea regimului comunist la noi ( 6 martie 1945) campul de manevra al oamenilor politici romani, liberali sau taranisti, a fost extrem de restrans, fara posibilitati decizionale din partea liderilor lor. Mai mult, perioada dictaturii lui Ion Antonescu 6 septembrie 1941-23 august 1944 a reprezentat un segment de politica romaneasca in care ostracizarea liderilor partidelor istorice era o realitate sumbra a unor vremuri in care drepturile si libertatile democratice figurau, dar trecute la index, iar posibilitatea unei libere exprimari chiar daca era ingaduita nu era capabila sa aiba un cuvant greu sau hotarator de spus. Asadar, vom incerca sa schitam un portret al omului politic si economistului Constantin (Dinu) I. C. Bratianu insotindu-l pe caile unei vieti cu suisuri si coborasuri, cu bucurii si deceptii, cu izbanzi si infrangeri, intr-o societate romaneasca complexa si o lume europeana marcata de doua razboaie mondiale si de cele doua flagele de culoare bruna si rosie: fascismul si comunismul. Anii copilariei si ai primelor studii Constantin (Dinu) I. C. Bratianu a vazut lumina zilei la 13 ianuarie 1866 la resedinta familiei sale de la Florica, in judetul Muscel, un loc binecuvantat de o natura generoasa, foarte aproape de vechea sosea care uneste Pitestiul de Bucuresti, la numai cativa kilometri de municipiul-resedinta al judetului Arges. In momentul nasterii sale, parintele vlastarului abia venit pe lume era plecat in Germania investit cu o misiune de mare raspundere pentru tara, aceea de a-l aduce in Romania pe Carol, viitorul domnitor. Omul politic liberal scria sotiei sale Pia la 4 februarie 1866: ” Niciodata n-am simtit ca fac un sacrificiu pentru tara mea servind tara mea, fiindca intr-adevar nu-i dau decat dintr-al meu; pentru intaiasi data deci, ma lupt intre doua simtaminte si doua datorii; te-am lasat fara ajutorul meu atunci cand aveai mai multa nevoie de mine; m-am departat de tine cand inima mea era mai mult lipita de tine; te-am lasat atunci cand trebuia sa-ti intorc in fapt ceea ce inima mea simte pentru devotamentul tau pentru mine”. Dinu a fost botezat de C. A. Rosetti, prietenul apropiat al lui Ion C. Bratianu. In toamna anului 1867 Dinu s-a imbolnavit grav, avea cu putin peste un an si jumatate, motiv de puternica ingrijorare din partea intregii familii, apelandu-se pentru insanatosirea micutului la un consult temeinic din partea mai multor medici competenti, foarte cunoscuti in epoca: Alexandru Marcovici si englezul John Barker Mawr. Sabina Cantacuzino, sora lui Dinu scria despre cel dintai slujitor al lui Esculap: „Acesta fu chemat la consultatie. Examina pe Dinu si intorcandu-se spre mama zise: Am fost sase copii la parinti si am ramas doi”. Consternata de acest raspuns cinic Pia Bratianu a reactionat corespunzator, dupa cum scria fiica sa Sabina: „Mama era indignata de cate ori ne vorbea de dansul si il chema rar sau numai cand il cerea un coleg, in cazuri grave. Dansii scapara viata lui Dinu impreuna cu bunul dr. Mawr, medicul nostru curant. Copilul insa se resimti mult de aceasta boala”. Personalitatea micutului Dinu se contura inca din primii ani de viata, intr-o scrisoare adresata de Pia Bratianu sotului ei la 12 ianuarie 1868 ii semnala manifestari de comportament ale celor doi fii, Ionel si Dinu si a fiicei Sabina: ” Imi reprosezi ca fac deosebiri si ca vorbesc numai de Ionel. Ce vrei ? Omul este egoist si ii place a da mai mult celui ce-ti da. Este asa de dulce si cu inima. Am avut mai multe scene zilele acestea emuvante (emotionante, din franceza); l-am pedepsit pe Guga (asa era alintat Dinu in familie) si pe Sabina, el plangea si suspina mai mult decat ei, cadea in genunchi, ii angaja si pe fratii lui sa faca la fel. Tu nu l-ai vazut niciodata aparand cauza fratilor lui. Nu mai este copil, ci un inger”. In Bucuresti, in casele Cantacuzino Despre copilul Dinu, sora acestuia Sabina scria ca : ” … era de o frumusete rara, cu ochi imensi negri si bucle pana peste umeri”. Era in vara anului 1868, familia Bratianu plecase temporar de la Florica si se instalase in Bucuresti, la sosea, in casele Cantacuzino, denumite mai tarziu Vila Regala. Dupa un timp au inceput peregrinarile familiei Bratianu prin alte locuinte pentru a beneficia de cel mai adecvat spatiu necesar unui numar atat de numeros de membri. S-au mutat pe strada Cismeaua Rosie, aproape de Gradina Cismigiu, numita ulterior Fantanei, Lueger, Berthelot, noua locuinta fiind cunoscuta in epoca cu numele de casele Moraitului care nu era altul decat tatal sotiei omului politic liberal Mihai Pherekyde. Dar, in mai 1869, Ion C. Bratianu se hotaraste sa paraseasca Bucurestiul pentru a reveni la Florica cu intreaga familie, motivul principal era neindoielnic pentru parinti dar indeosebi pentru copii, existenta conditiilor naturale excelente, microclimatul sanatos al acestor locuri deluroase coplesite de o vegetatie luxurianta si de atmosfera unui aer ozonat. Au stat la Florica vreme de opt ani si se vor reintoarce la Bucuresti in 1877 cand Dinu implinise 11 primaveri. Despre anii copilariei surorilor si fratilor Bratianu inzestrata cronicara a familiei, Sabina, scria: ” (…) am inceput perioada cea mai fericita din viata noastra copilareasca. Traiam mai aproape de parinti, se ocupau de noi in continuare, ne conduceau cu multa disciplina si severitate, dar ne dadeau si libertatea de a ne bucura de toate placerile de la tara „. Despartiti de varste foarte apropiate, fratii si surorile Bratianu se grupau in functie de aceste borne cronologice, astfel Dinu era „asociat” cu Vintila nascut in 1867. In orizontul de cunoastere al copiilor un loc important l-a ocupat mediul familial apropiat parintilor lor. Intre rudele acestora o prezenta distincta o avea unchiul lui Dinu, Ghita Enescu, casatorit cu sora lui Ion C. Bratianu. Locuia la Pitesti, era posesorul unei case frumoase si spatioase pe care i-a lasat-o mostenire nepotului sau Dinu, prin testament cu tot ceea ce continea: mobilier, covoare, broderii, etc. Primele invataturi le primeste Dinu in casa parinteasca de la Florica unde parcurge ciclul celor patru clase primare intr-un an si jumatate sub indrumarea unui tanar profesor din Pitesti dar si a mamei sale Pia. Nu a lipsit din programul sau de instruire si educatie initierea muzicala oferita de o institutoare din Elvetia, domnisoara Marie Bonnard de religie calvina care il invata pe Dinu ca si pe ceilalti copii ai familiei limbi straine: franceza si germana dar si cunoasterea Bibliei. Pregatirea pentru viata a lui Dinu facea parte dintr-un program riguros adoptat si aplicat cu perseverenta de Ion C. Bratianu si de sotia sa care urmareau sa cultive la copii curajul, indrazneala si otelirea caracterelor acestora. Intr-o anumita imprejurare cand Dinu a tras cu o pusca cu capse, iar mama sa Pia si-a exprimat ingrijorarea fata de o posibila accidentare a fiului lor, capul familiei i-a replicat , recunoscand totusi pericolele unor astfel de indeletniciri: ” Intr-adevar primejdioase, caci ar fi trebuit sa-i indrumam si in aceasta directiune, nu sa le interzicem manuirea armelor de foc, pana a-i impinge de a se servi de o pusca primitiva care putea sa-i omoare”. Tatal, bun pedagog si psiholog, a stiut sa cultive cu multa pricepere un real si robust spirit de solidaritate si intrajutorare la copiii sai, manifestat exemplar de acestia de-a lungul vietii lor, evident mai cu seama in momentele grele ale existentei, in situatii de cumpana prin care a trecut nu de putine ori Romania. Constantin (Dinu) I. C. Bratianu nu a facut exceptie de la acest comportament demn de toata lauda, ireprosabil am putea spune. In toamna anului 1877 Ion C. Bratianu impreuna cu intreaga familie se reintoarce la Bucuresti instalandu-se cu chirie intr-o casa aratoasa care apartinea doctorului Maier, imobil situat pe strada Coltei la numarul 58: ” Era pe acele vremuri cea mai de seama din acea ulita (afara de Palatul Sutu) si cea de vis ' vis a lui Misu Ghica, mai tarziu a lui Statescu” consemneaza cu constiinciozitate biografa familiei Bratianu. Despre una din pasiunile micului Dinu la varsta de 11 ani avem cunostinta tot de la sora sa mai mare Sabina Cantacuzino, anume ca acesta era un viitor entomolog in formare, colectia sa de fluturi alcatuita de el cu multa pasiune oferindu-i multe satisfactii pe care nu si le-a putut reprima. Astfel, cu prilejul plecarii familiei de la Florica la Bucuresti principalul protagonist al unui mic conflict a fost Dinu intrucat: ” Cand am pornit a fost un mare zor ce ne-a zapacit indestul pentru a ne micsora durerea plecarii. Numai Dinu, pasionat, s-a suit in tren plangand, caci mama refuzase categoric sa-i ia cu noi in tren vreo 10 cutii mari cu geamuri continand frumoasa lui colectie de fluturi. Bietul baiat avea dreptate sa fie inconsolabil; la reintoarcere, in vacanta, i-a gasit mancati de molii si insecte fiindca nu mai putuse sa le puna camfor si alte antiseptice „. La liceul „Sf. Sava” La 11 ani Dinu este inscris in clasa intai a Liceului „Sf. Sava” care atunci functiona intr-o cladire situata pe malul Dambovitei, in imediata apropierea a Pietii Senatului de mai tarziu. Constantin (Dinu) I. C. Bratianu, la fel ca si cei doi frati, Ionel si Vintila, care au invatat si ei tot la prestigiosul liceu, au fost beneficiarii unei pregatiri superioare datorita unor dascali eminenti, de exceptie. El s-a dovedit un elev sarguincios, aplecat cu multa daruire pentru studiu. In paralel cu studiile liceale de la cursurile de zi, Dinu era pregatit si acasa de profesori vestiti ai vremii, intre care Spiru Haret si David Emannuel. Dupa ce a sustinut examenul de bacalaureat proaspatul absolvent a urmat cursuri de stiinte exacte la scoala de Poduri si Sosele din Bucuresti, institutie de invatamant cu o bogata traditie in formarea de cadre ingineresti. Un asemenea stagiu de pregatire era cu atat mai necesar inainte de efectuarea unor studii superioare de inginerie pe care le va urma mai tarziu in strainatate. La scoala de Poduri si Sosele Dinu s-a clasat printre elevii de frunte primind aprecieri binemeritate din partea profesorilor si a directorului George Duca, inginer, tatal viitorului mare om politic liberal I. G. Duca. Dar aveau sa constate cu amaraciune Dinu si ceilalti doi frati Bratianu, Ionel si Vintila, si ei elevi la aceeasi scoala cat de patimasa, nedreapta si subiectiva era pasiunea politica, resimtind pe propria lor piele o atare trauma morala, deoarece unii profesori, indeosebi George Dem. Teodorescu, cunoscutul folclorist, era membru al „Opozitiei Unite”, adversara politica a Partidului National Liberal si nu scapa prilejul de a-i persecuta si sicana pe fiii lui Ion C. Bratianu. Familia Bratianu se preocupa indeaproape de cultivarea interesului copiilor pentru cunoasterea si pretuirea frumusetilor naturii tarii, prin excursii in zone si locuri pitoresti, vizitarea unor lacasuri de cult si obiective turistice care sa-i apropie de natura si de alte frumuseti ale pamantului romanesc. In toamna anului 1881 Dinu impreuna cu sora sa Sabina si cu fratele lui, Vintila, pornesc intr-o excursie in Muntii Valcii sub calda supraveghere si indrumare materna a Piei Bratianu. Frumusetile privelistilor, drumurile incarcate de un romantism aparte precum si locurile pe care le viziteaza il impresioneaza profund pe Dinu. Excursionistii au plecat din Dragasani, trec prin Rovine, se opresc la manastirile Horezu, Arnota, Bistrita si admira arhitectura maiastra a lacasurilor de cult, originalitatea acestor bijuterii de arta. Pe cai se indreapta spre muntele Valeanu iar in popasurile nocturne se vor odihni la licaritul molcom al lumanarilor care le va insoti somnul linistit. Si Dinu ca si ceilalti copii ai Bratienilor a avut privilegiul sa indrageasca cu pasiune natura tarii sale deoarece ” acest debut ne-a dat gustul excursiunilor pe care toti le-am facut toata viata si ne-a adus la cunostinta muntilor din tara de la Ceahlau pana la Retezat” (Sabina Cantacuzino). Intre anii 1885-1888 Dinu l-a insotit pe Ion C. Bratianu la baile din Govora (judetul Valcea) unde acesta se trata urmand o cura cu ape minerale. Aici s-au bucurat de atentia deosebita cu care erau inconjurati de prefectul de Valcea, Simulescu, un admirator apropiat al liderului liberal si al familiei acestuia. O dovada semnificativa a acestui atasament a fost aceea ca in momentul impartirii bunurilor imobiliare, inca din timpul vietii Piei Bratianu, Dinu a mostenit averea prefectului de Valcea. Student in orasul lumina Constantin (Dinu) I. C. Bratianu isi va continua si desavarsi studiile incepute in tara plecand la Paris pentru a urma o institutie de profil tehnic, ingineresc, raspunzand astfel si dorintei arzatoare pe care o nutrea parintele sau, de neclintit in convingerea ca cei trei feciori sa aiba o profesiune care sa le asigure statutul unor specialisti, inainte de orice, dupa care, posesori ai unei diplome se puteau lansa cu constiinta impacata in activitatea politica. Viata a confirmat o astfel de judecata corecta pe care Ion C. Bratianu o avea in vedere si care s-a dovedit extrem de productiva pentru carierele lui Ionel, Vintila si Dinu. In perioada efectuarii studiilor sale in Franta Dinu a avut prilejul sa se intalneasca cu romani aflati aici cu diferite misiuni si treburi, unul dintre acestia era marele poet Vasile Alecsandri care functiona in calitate de diplomat la legatia Romaniei din Paris. Era anul 1887 si Dinu ca si Ionel si Vintila participa in mai multe randuri la invitatiile familiei Alecsandri care le aduceau aminte si de mesele din tara si de preparatele culinare ale bucatariei traditionale romanesti. Pentru Dinu opera lui Vasile Alecsandri era un prilej de receptare a unui mesaj de tinuta, literar si artistic, mai ales ca in 1884 la Teatrul National din Bucuresti luase parte la spectacolul cu piesa ” Fantana Blanduziei” a bardului de la Mircesti, interpretata de mari actori romani ai vremii. Dinu a asistat cu prilejul unei invitatii facute de familia Alecsandri la un moment emotionant deoarece poetul a oferit o masa in onoarea personalitatii lui Ion C. Bratianu, asa cum rezulta dintr-o scrisoare pe care fiul marelui om politic liberal o expediase familiei la 10/22 mai 1889. In capitala Frantei, Dinu nu a fost ocolit de unele stari precare ale sanatatii care-i prejudiciau sanatatea fizica si psihica. Scria mamei sale Pia mesaje strabatute de cuvinte calde de multumire si recunostinta pentru afectiunea ce-i arata fiinta care ii daduse viata, pentru incurajarile ce le primea pentru a depasi momentele de criza si cumpana. In timpul studiilor de inginerie efectuate de Dinu la scoala de Mine si Poduri din Paris a fost mult pretuit de profesorii de aici datorita notelor bune si foarte bune pe care le-a obtinut si care au incununat o meritorie pregatire profesionala. In primavara anului 1890 era foarte absorbit de examenele ce le sustinea la scoala de Mine si Poduri, motiv pentru care nu a putut fi prezent la casatoria surorii sale Mariuta care isi unise destinul cu moldoveanul Ion Pillat. Tot in 1890 cand Dinu era in ultimul an la scoala de Mine si Poduri deja primise o oferta din partea statului roman prin cunoscuti ingineri Anghel Saligny si George Duca dar si a Companiei straine Fives Lille cu sediul la Paris pentru a lucra la constructia marelui pod ce se ridica intre Fetesti si Cernavoda. In toamna lui 1890 numai Dinu a ramas la Paris, ceilalti doi frati, Ionel si Vintila absolvisera cursurile universitare si incerca sentimentul apasator al singuratatii dar astepta sa se reintoarca si el in tara. Moartea tatalui Primavara anului 1891 a acoperit familia Bratianu de zabranicul negru al nenorocirii supreme: moartea lui Ion C. Bratianu la 70 de ani. Dinu era la Paris dar parintele sau nu inchisese inca ochii pentru totdeauna iar fiul sau il mai apuca in viata pe tatal muribund reusind sa ajunga in tara intr-o zi de miercuri, 1/13 mai, emotionat puternic dupa ce parcursese cu trenul distanta dintre Paris si Bucuresti dupa o calatorie istovitoare. La gara din Pitesti nu l-a intampinat nimeni, nici fratii, nici surorile, toti erau la capataiul iubitului lor tata. In momentul cand trasura in care era Dinu a intrat in curtea de la Florica, doctorul care il ingrijea pe bolnav i-a comunicat sosirea fiului. Ion C. Bratianu a reusit sa deschida ochii, l-a urmarit lung cu privirea si a avut puterea sa-i surada, a indreptat mainile spre el si inconjurandu-le dupa gatul copilului drag l-a sarutat de doua ori . A fost ultimul sau moment de luciditate inainte de a incepe o agonie care a durat doua zile. Ion C. Bratianu si-a dat obstescul sfarsit si a fost inmormantat in apropiere de casa, pe un deal unde odihnea intru vesnicie si primul sau copil, Florica. Dupa despartirea de parintele sau si de marele om politic liberal al Romaniei, Dinu s-a intors la Paris pentru a-si sustine ultimele examene si obtinerea diplomei de inginer. Aici, Carnot, directorul scolii de Mine, un om extrem de delicat si politicos i-a transmis tanarului student roman stirea favorabila potrivit careia consiliul profesorilor francezi apreciasera calitatea foarte buna a probelor scrise predate de Dinu inainte de plecarea sa grabita spre tara si, ca atare, hotarasera sa-l scuteasca de examenul oral si sa-i inmaneze diploma de absolvire. Ca orice Bratianu care nu accepta favoruri Dinu a refuzat o astfel de propunere, cu caracter exceptional si s-a prezentat la sustinerea probelor orale, demonstrand in fata comisiei de examen o pregatire de foarte buna calitate. Treizeci de ani mai tarziu, la 2 mai 1921, Dinu Bratianu impreuna cu sotia sa Adina sunt prezenti la Florica unde a avut loc ceremonia de reinhumare a lui Ion C. Bratianu in biserica-mausoleu din vecinatatea casei familiei. Alaturi de Dinu si sotie erau si cei trei fii ai lor: Ion, Constantin si Dan. Ei si ceilalti membri ai familiei au semnat un pergament care a fost depus si zidit in piciorul altarului, documentul respectiv consemna comemorarea celor 100 de ani de la nasterea lui Ion C. Bratianu si momentul ceremoniei prilejuite de botezarea si miruirea bisericii unde odihnea de acum inainte marele om politic si de stat si alti membri ai ilustrei familii. In vreme de razboi La Consiliul de Coroana de la Cotroceni din ziua de 16 august 1916 sub semnul neclintitei vointe a Regelui Ferdinand I si a reprezentantilor responsabili ai politicii romanesti care dadeau glas aspiratiilor opiniei publice care dorea cu ardoare intregirea tarii si infaptuirea unitatii nationale, Romania s-a alaturat coalitiei Antantei si s-a declarat in stare de razboi impotriva Austro-Ungariei. La miezul noptii dangatele clopotelor si sunetele goarnelor au insotit pe acest fundal sonor momentul incarcat de raspundere dar si de speranta al mobilizarii armatei noastre ca si pe cel al declaratiei de razboi impotriva imperiului bicefal. Membrii familiei Bratianu solidari cu intregul popor pe care il asteptau grele incercari in anii ce urmau sa vina erau pregatiti sa-si faca datoria fata de tara. Dinu Bratianu isi manifesta optimismul si increderea in ziua de maine chiar si peste cateva luni cand va avea loc evacuarea Capitalei sub iminenta ocupare a orasului de inamic. Isi va trimite copiii la Florica pentru a-i proteja de bombardamentele aeriene. O parte a membrilor familiei Bratianu a ramas in Bucuresti simbolizand spiritul de rezistenta impotriva inamicilor, altii, printre care si Dinu au plecat spre Moldova cu armata, intrucat ei aveau statutul de militari mobilizati. In acele zile incarcate de tensiune si extrem de agitate Dinu Bratianu se manifesta plin de curaj si incredere in privinta castigarii razboiului de catre Antanta dar si de siguranta pentru un viitor bun al tarii. Prin ocuparea Bucurestilor de catre trupele germane, austro-ungare si a aliatilor lor bulgari au cazut prada devastarilor si vandalismelor casele unor importanti oameni politici romani: Take Ionescu, Emil Costinescu, Victor Antonescu, Polizu-Misunesti si altii dar cea jefuita cu o furie de nedescris a fost proprietatea lui Dinu Bratianu din strada Dorobantilor nr. 16. Intr-un anumit fel se poate explica aceasta aversiune impotriva proprietatilor Bratienilor deoarece comandantii militari straini cunosteau contributia lui Ion I. C. Bratianu si a familiei sale la determinarea Coroanei si a opiniei publice pentru a se alia cu Antanta si a declansa razboiul impotriva Puterilor Centrale. Refugiat la Iasi, Dinu Bratianu a locuit cu sotia si cu copiii in casa care apartinea Creditului Rural. La Odessa In anii razboiului Dinu Bratianu a indeplinit o misiune importanta incredintata de guvern, cea de Presedinte al Comisiei de Aprovizionare care isi desfasura activitatea atat la Iasi cat si in Rusia, la Odessa. Era un organism administrativ cu insemnate atributii referitoare la inzestrarea trupelor cu echipament si alimente. La Odessa a fost nevoit sa stea un timp mai indelungat si a luat cu el si pe membrii familiei. Se gandea cu drag si simtea multa afectiune pentru cei de acasa, incercand sa le aduca o bucurie cat de mica, mai ales ca rudele apropiate aflate la Iasi suportau cu greu o iarna foarte aspra. S-a aratat extrem de grijuliu pentru a le expedia saluri calduroase si scrisori de imbarbatare. Bolile si molimele care se abatusera asupra populatiei din Moldova nu au ocolit nici pe membrii familiei lui Dinu, fiul sau Dan contractand febra tifoida. Incheierea umilitoarei paci de la Bucuresti dintre Romania, pe de o parte si Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia, pe de alta parte (27 aprilie / 7 mai 1918) s-a exprimat printr-un Tratat inrobitor prin care tara noastra era obligata sa cedeze Dobrogea, sa accepte modificari ale frontierei sale in perimetrul muntilor Carpati, in urma carora se preda inamicului din teritoriul national o suprafata de 5600 km2, la aceste masuri samavolnice adaugandu-se conventii economice inrobitoare care spoliau pur si simplu bogatiile naturale ale solului si subsolului: agricole, petroliere si forestiere. O astfel de situatie dramatica afecta firesc si pe Bratieni, dar in astfel de momente de deznadejde comunicarea scrisa intre membrii familiilor care se aflau la Iasi si Bucuresti reprezenta un mijloc de alinare sufleteasca reciproca si de nadejdi marturisite pentru vremuri mai bune. Dinu Bratianu si fiul sau Oni (asa i se spunea de toti desi prenumele sau era Ion) scriau si ei celor dragi si apropiati din Bucurestiul ocupat de inamic. La 16 / 29 noiembrie 1918 Dinu Bratianu se reintoarce in Capitala cu fiul sau Oni, dupa ce inamicii au parasit orasul. Cu o zi mai inainte se proclamase Unirea Bucovinei cu Romania iar momentul desavarsirii unitatii noastre nationale era foarte aproape. Dinu Bratianu era in acele zile preocupat sa gaseasca o locuinta corespunzatoare pentru fiul sau cel mare, Oni, intrucat casa lor nu putea fi locuita din cauza devastarii la care fusese supusa de ocupanti. La impedimentele intampinate cu astfel de treburi se adauga si starea nesatisfacatoare a sanatatii sotiei sale, Adina, ramasa inca la Iasi pentru a se trata. Reunirea La 19 noiembrie / 2 decembrie 1918 membrii familiei Bratianu s-au reunit dupa patru ani de la declansarea razboiului mondial, au ciocnit un pahar de sampanie si l-au sarbatorit pe Oni care implinise zece ani. Dupa cateva zile au intrat in Bucuresti Regina Maria si Regele Ferdinand dar si generalul Berthelot, seful misiunii militare franceze, intampinat in aclamatiile entuziaste ale locuitorilor Capitalei, deplasarea suveranilor Romaniei urmand traseul de la Piata Victoriei pana la Mitropolie. A urmat o reprezentatie de gala la Teatrul National, desfasurata intr-o atmosfera de mare entuziasm. Onoruri deosebite au fost aduse generalului Berthelot, prilej de a fi felicitat si de membrii familiei Bratianu, intre care si Dinu cu fiul sau Oni, ofiterul francez binecuvantandu-l pe micul sau admirator. Politica economica protectionista Dupa terminarea razboiului si trecerea economiei romanesti pe un fagas al refacerii ei, pe calea unei dezvoltari progresive si performante, Dinu Bratianu isi va consacra eforturile, cunostintele si priceperea in domeniul economico-financiar, cu predilectie in cel bancar unde va conduce importante institutii de profil. Perioada care a urmat Primului Razboi Mondial s-a caracterizat prin cresterea impetuoasa a rolului burgheziei romanesti in viata economica si financiara a statului. Neoliberalismul si protejarea intereselor industriei si finantelor autohtone isi vor gasi o ilustrare semnificativa prin cunoscuta doctrina ” Prin noi insine ” al carei principal artizan a fost Vintila I. C. Bratianu si nu mai putin un alt teoretician reputat, Stefan Zeletin. Constantin (Dinu) I. C. Bratianu si el un economist capabil si asiduu in promovarea noului curs al tendintelor si orientarilor economiei capitaliste se va inregimenta cu hotarare in fluxul acestui avant care a contribuit la refacerea economiei romanesti postbelice si la inregistrarea unor progrese notabile nu numai in economie dar si in administratia de stat. Odata cu consolidarea pozitiilor marilor grupuri financiare din Romania, Partidul National Liberal va dispune de importante parghii economice, si in special gruparea alcatuita din membri ai familiei Bratianu si apropiati ai acesteia va avea un rol hotarator in conducerea treburilor statului. Stefan Zeletin, teoretician de frunte al neoliberalismului ilustra astfel in lucrarea sa Burghezia romana, originea si rolul ei istoric noul curs al dezvoltarii statului: „Nu mai e azi nimenea care sa nu-si dea seama ca stapanitorii de fapt ai tarii noastre sunt detinatorii marii finante. In realitate, marii nostri financiari, care dispun de destinele tarii, alcatuiesc un manunchi restrans, care a si fost botezat cu numele de „oligarhie””. Acelasi Stefan Zeletin sublinia consecintele impletirii celor doua categorii de capital: bancar si industrial: ” In acelasi timp, paralel cu fenomenul cresterii si centralizarii capitalului bancar se accentueaza si procesul patrunderii si impletirii acestuia cu capitalul industrial, proces care va aduce modificari importante in structura sociala a burgheziei si in raporturile de forte in sanul ei. Asa, de exemplu, daca inainte de razboi acest fenomen era sporadic, bancile orientandu-se mai ales spre finantarea comertului si agriculturii, dupa razboi el cunoaste o mare febrilitate, facand sa nu mai existe banca mare sau mica care sa nu aiba intreprinderile ei industriale proprii „. Astfel, Constantin (Dinu) I. C. Bratianu facea parte din consiliile de administratie ale intreprinderilor „Letea”, „Lignitul” si „Schitul Golesti”. Membri marcanti ai Partidului National Liberal erau reprezentati in principalele ramuri ale industriei romanesti. Constantin (Dinu) I. C. Bratianu isi lega numele de industria miniera avand functia de presedinte al Societatii anonime miniere „Lignitul”. Si in industria lemnului Dinu Bratianu avea un rol important in conducerea Societatii „Letea”, cea mai mare unitate industriala in aceasta ramura a sectorului lemnos. In paralel cu activitatile sale economico-administrative Constantin (Dinu) I. C. Bratianu a fost deputat si senator intre anii 1921 si 1938. Corabia liberala Sosirea principelui Carol in Romania la 6 iunie 1930 si proclamarea sa imediat ca rege, departe de a linisti spiritele si asa destul de agitate ale politicii interne a produs in continuare framantari in societatea romaneasca. Vintila Bratianu si I.G. Duca erau potrivnici inscaunarii lui Carol pe tronul Romaniei, iar disputele intre liberali pe aceasta tema se purtau in cautarea gasirii unei solutii care sa permita un modus vivendi la situatiile de criza. Scria Gheorghe I. Bratianu, istoricul de mare prestigiu intern si international despre modul cum liderii Partidului National Liberal intelegeau sa aprecieze situatia creata in tara dupa proclamarea lui Carol al II-lea ca rege al Romaniei, in ziarul „Miscarea” din 20 iunie 1930: „Venind in tara fara nici un resentiment, regele si-a exprimat dorinta arzatoare de a conlucra cu Partidul Liberal. Acesta a fost scopul chemarii mele. A doua zi dimineata am luat contact cu cei mai apropiati membri ai familiei mele, si cei mai apropiati de unchiul meu (este vorba de Vintila I. C. Bratianu n.n.): cu domnii Dinu I. Bratianu si Constantin Bratianu, in scop de a transmite sefului partidului acest mesaj, exprimandu-ne punctul de vedere de mai sus. Am fost apoi si la d. Vintila Bratianu, i-am expus cum a decurs audienta si ca primisem insarcinarea sa-i dau la cunostinta mesajul aceluia care a doua zi a fost proclamat rege al Romaniei. Drept raspuns d. Vintila Bratianu a refuzat sa ma asculte si m-a izgonit „. Treptat-treptat lucrurile vor intra pe un fagas al normalitatii, deoarece regele Carol al II-lea, profitand de neintelegerile dintre „batranii” liberali: I. G. Duca, Constantin (Dinu) I. C. Bratianu si altii si „tinerii” din partid in frunte cu Gheorghe Tatarescu va reusi sa-i atraga de partea sa pe ultimii si datorita obedientei acestora fata de suveran, neutralizandu-i pe ceilalti. Din nefericire pentru partidul fondat de Ion C. Bratianu, conducatorii acestuia si-au pierdut viata la intervale scurte de timp: Ion I. C. Bratianu la 24 noiembrie 1927, Vintila I. C. Bratianu la 23 decembrie 1930 si I. G. Duca la 30 decembrie 1933 asasinat de legionari. Ultimul din aceasta serie cernita de spectrul nemilos al disparitiei a fost numit la 14 noiembrie 1933 ca presedinte al Consiliului de Ministri. In acest guvern Constantin (Dinu) I. C. Bratianu detinea functia de ministru de Finante. O prezenta foarte scurta a lui Dinu Bratianu, tot ca ministru de Finante este in guvernul condus de Dr. Constantin Angelescu (30 decembrie 1933-3 ianuarie 1934). „Nu am ravnit niciodata in viata onoruri” Un astfel de gand a exprimat Constantin (Dinu) I. C. Bratianu in alocutiunea rostita la 4 ianuarie 1934 cu prilejul convocarii sedintei permanente a Partidului National Liberal, atunci cand dr. C. Angelescu l-a propus ca presedinte al acestei importante formatiuni politice. Ca si ceilalti barbati politici din familia sa el considera ca: ” (…) daca circumstantele m-au indemnat sa primesc o sarcina pesta masura puterilor mele, este ca am crezut ca imi indeplinesc o datorie (…) am crezut ca, cu numele meu cel putin, voi putea da incredere si in tara si in strainatate. Puteti fi siguri ca si eu am avut aceeasi preocupare ca si d-voastra de a mentine unitatea partidului; la varsta mea de 68 de ani nu mai era momentul sa incep o noua viata politica. Bucuros si de randul acesta m-as fi dat inapoi daca as crede ca altul din partid poate intruni unanimitatea sufragiilor „. Regele Carol al II-lea nu era dornic sa-l stie pe Dinu Bratianu nici in fruntea guvernului si nici in functia de sef al P.N.L. deoarece monarhul avea aversiune fata de familia Bratianu in special si fata de politicieni in general . Politica preconizata de Dinu Bratianu in spiritul traditiilor constitutionale ale statului de drept ii displacea regelui si camarilei sale. Mai mult, Dinu Bratianu avea in vedere ca prezenta sa la conducerea partidului dupa disparitia lui I.G. Duca va relua traditia mentinerii la carma P.N.L. a „dinastiei de Arges” cum i-a numit pe Bratieni, Nicolae Iorga. Folosind cu pricepere manevre de culise pentru a evita o legatura cu Dinu Bratianu, cercurile Palatului au trecut la instalarea unui guvern liberal procarlist in frunte cu Gheorghe Tatarescu la 4 ianuarie 1934, acesta fiind liderul „tinerilor liberali”. Era de fapt o victorie de moment insa a monarhului care urmarea trecerea lui Dinu Bratianu si a „batranilor liberali” intr-o zona periferica a politicii interne. Conducatorii P.N.L. au inteles insa jocul perfid al monarhului de a scinda partidul in doua grupari: una condusa de Gheorghe Tatarescu cealalta sub autoritatea lui Dinu Bratianu. Intelepciunea liberalilor s-a exprimat in alegerea unei solutii de a propulsa o personalitate politica care sa poata mentine atat integritatea organizatiei partidului cat si legatura necesara intre partid si guvern. Asa s-a ajuns la intalnirea din 2 ianuarie 1934, la unul din liderii liberali importanti, dr. C. Angelescu, reuniune la care, dupa cum scria ziarul „Adevarul” din 3 ianuarie 1934: ” (…) dupa lungi dezbateri s-a ajuns la concluzia ca partidul liberal are datoria sa ramana la putere si nu trebuie sa faca nimic care sa insemne riscul de a trece in opozitie. Acest risc partidul nu-l admite si oricine s-ar angaja intr-o actiune care sa cuprinda acest risc s-ar vedea repudiat din partid”. In urma acestor hotarari, o delegatiune in frunte cu d-nii dr. Angelescu, Victor Antonescu si Vasile Sassu, s-a prezentat pentru a-i expune situatia. La d-l Dinu Bratianu au gasit o atitudine definitiv fixata: dl. Dinu Bratianu se socoate indicat a fi sef”. Peste doua zile, la 4 ianuarie 1934, la intrunirea Delegatiei permanente a P.N.L. a fost propusa candidatura lui Dinu Bratianu la conducerea partidului de catre dr. C. Angelescu si Gheorghe Tatarescu, sustinuti de 10 importanti membri ai conducerii liberale. In dupa-amiaza aceleiasi zile Comitetul Central al P.N.L. l-a proclamat pe Constantin (Dinu) I. C. Bratianu in functia de sef al acestui important partid din Romania. In cuvantul sau Dinu Bratianu a facut referiri la istoria Partidului National Liberal si s-a pronuntat pentru continuarea liniei politice a predecesorului sau: „Unii sunt la carma statului ca sa realizeze programul pe care ni l-a lasat I. G. Duca (…) dar noi trebuie sa dam guvernului tot concursul ca sa infaptuiasca aceasta opera”. In ziarul „Adevarul ” din 6 ianuarie 1934, talentatul gazetar Tudor Teodorescu Ð Braniste scria despre personalitatea noului presedinte al P.N.L. si isi exprima punctul de vedere cu privire la rolul si locul sau in fruntea formatiunii politice pe care o conducea, referindu-se la noile conditii si conjuncturi politice prin care trecea Romania in acele vremuri mult schimbate fata de un trecut mai indepartat: ” Alegerea partidului s-a oprit, ieri, asupra lui Dinu Bratianu. Netagaduit, d-sa aduce in scaunul pe care-l ocupa o suma de insusiri personale: un spirit ponderat, o experienta destul de indelunga si prestigiul impresionant al numelui. Cu aceste insusiri, este de sperat ca Dinu Bratianu va gasi putinta de a conduce cu bine partidul liberal, chiar si in imprejurarile exceptional de grele prin care trecem astazi. Ceea ce i se cere lui Bratianu este sa paraseasca anumite prejudecati care apartin trecutului si sa porneasca ferm, pe calea cea noua, in spiritul vremii. Duca in scurtul timp cat a condus partidul, a stiut sa-i imprime un spirit nou. Dl. Bratianu are datoria sa continue in aceasta directie, (…) Partidul Liberal trebuie sa aiba elasticitatea si supletea necesare unei prompte adaptari la acel spirit nou, sub semnul caruia traim azi „. Cu toate imperativele atat de necesare pentru liberali de a pastra unitatea partidului diferendele intre presedintele P.N.L. si seful guvernului Gheorghe Tatarescu au continuat sa existe, expresie a unor puncte de vedere opuse intre politicile guvernului si partid, ceea ce il facea pe Dinu Bratianu sa afirme ca el se considera numai un „consilier lateral, care nu-si angajeaza raspunderea personala la actele guvernului ” dupa cum scria Armand Calinescu in Memoriile sale. Unul dintre istoricii avizati asupra activitatii Partidului National Liberal, Amedeu Badescu, evalua perioada ianuarie 1934-decembrie 1937, o etapa caracterizata prin conducerea dualista asigurata de Gheorghe Tatarescu si Dinu Bratianu. O apreciere de sinteza asupra evolutiei atitudinii si perspectivelor P.N.L. in acei ani evidentia un tablou complex de situatii si aspecte pozitive dar si unele mai putin reusite datorate situatiei interne si celei internationale care evoluau la alti parametri decat cei cunoscuti intr-o perioada postbelica de stabilitate si de relativa acalmie politica si economica: „Partidul liberal renunta la orice veleitati de autonomie, devine independent fata de monarhie, supus monarhiei si sub unele aspecte instrument al politicii lui Carol. Nu poate evita, in final, propria sa lichidare ca si a celorlalte partide politice; Partidul liberal, in aceasta faza, nu-si mai poate justifica prezenta la guvernare si importanta politica decat prin avantajul unei competente si a unor posibilitati de guvernare, cu mult superioare celorlalte formatiuni politice din tara (…) partidul liberal a putut acoperi o perioada de 4 ani critica numai facandu-se indispensabil pentru guvernarea tarii, dovedind ca poate da cea mai fructuoasa si cea mai adecvata formula de guvernare. Astfel, partidul liberal realizeaza o guvernare constructiva 1930-1937. (…) Salveaza tara din marasmul economic, reface si dezvolta economia tarii, mentine influenta finantei liberale asupra vietii economice (…) Partidul Liberal (…) a facut totusi o politica satisfacatoare interna si externa (…) Restabileste ordinea in tara, insa nu reuseste sa franeze dreapta si miscarea legionara cu care va evita orice ciocnire directa „


Va urma…