• Voința DOBROGEI

Pentru a onora memoria Brătienilor, lansarea partidului Forța Dreptei se va face în județul Argeș

Adrian Miuțescu, deputat Forța Dreptei: „Partidul Forța Dreptei – Înregistrat oficial. Lansarea se va face în Argeș


Forța Dreptei a devenit de joi un partid înregistrat oficial. Anunțul a fost făcut, în cadrul unei conferințe de presă, de către fostul premier Ludovic Orban și colegii parlamentari, fondatori ai partidului.


Ca membru fondator al acestui partid, pot garanta că Forța Dreptei va practica un liberalism național puternic ancorat în tradiții, obiceiuri și datini, liberalism care are la bază familia, biserica, comunitatea locală și școala, fără de care societatea nu poate merge înainte. Noul partid își propune să echilibreze scena politică și să apere principiile liberale, conservatoare.


Sub sloganul «Prin noi înșine», Forța Dreptei susține apartenența României la Uniunea Europeană și NATO, dar pune preț pe valorile românești. Faimoasa doctrină economică liberală, din prima jumătate a secolului al XX-lea, poartă numele unui articol scris în 1905 de către Vintilă I.C. Brătianu, care avea s-o implementeze ca ministru de Finanțe.

.


Cei care vor să se alăture proaspăt înființatului partid politic, o pot face accesând următorul site: https://forta-dreptei.ro/adeziune/.”